O zi din viața unui mecanic de locomotivă

   Vizionare 285,866

Recorder

Acum 7 Zile

În timp ce prietenii lui din liceu se angajau în vacanțele de vară la barurile și restaurantele din Constanța, Vlad Coman a ales să repare locomotive.

Era de mic fascinat de motoare, iar tatăl lui, care lucra la CFR, l-a inspirat să îi urmeze calea. Au urmat reparațiile pe electromotoare de tracțiune și, mai apoi, școala pentru mecanici de locomotivă. Acum sunt deja cinci ani de când operează trenuri de marfă de sute de tone.

Pentru Vlad, meseria lui este cea mai frumoasă din lume și se emoționează când vorbește despre mândria pe care o simte când e la manșă. Nu se plânge de orele matinale la care începe să lucreze sau de naveta săptămânală de la Constanța până la Câmpulung Muscel, de unde își preia locomotiva. Și chiar dacă e o locomotiva veche, de peste 50 de ani, el o îngrijește cât poate de bine și curăță cu o periuța de dinți prin locurile greu de ajuns. Își încurajează colegii, deseori mai în vârstă, să îi urmeze exemplul. „Îți petreci atâtea ore în locomotivă. De ce să nu ai grija de ea?

În ultimul an, am început să înțelegem mai bine importanța meseriilor pe care înainte le treceam cu vederea și valoarea muncii din spatele lor. Continuăm seria de reportaje despre aceste meserii care merg înainte chiar și atunci când lumea se oprește în loc. De această dată ne-am urcat într-o locomotivă și l-am urmărit pe Vlad Coman, mecanicul de 24 de ani.

Acest material a fost realizat cu ajutorul OLX Locuri de muncă


Comentarii
GN Channel 18
GN Channel 18 Acum 5 minute
Cand vezi un asemnea reportaj nu poti sa zici decat jos plaria si multumim frumos.
Adrian-Robert Sava
Adrian-Robert Sava Acum oră
Bunicul meu lucra ca si mecanic de locomotiva pt trenurile de marfa, la un combinat. Aveam ocazia sa plec cu el in țară in curse si eram pur si simplu fascinat. Stiu ca facea cursuri, mergea ca si cum la scoala, o zi pe luna, pana la pensionare. Radeam copil fiind, cand il vedeam facand teme si invatand. Si mereu imi spunea "vezi, daca nu am invatat cand a trebuit, ca nu am facut scoala". Pacat, daca ar mai fi trait sa imi insufle mai mult din meseria asta, as fi ajuns si eu probabil in acelasi domeniu de munca. Este o meserie frumoasa totusi...
B3STone
B3STone Acum 5 ore
Ăștia sunt oamenii care fac țara să funcționeze și nici de cum politicienii. Să le dau 🔥 că nu își merită salariile
Gabriel Joke
Gabriel Joke Acum 6 ore
Romania este vanduta de mult. Pacat de frumusetile ei unice.
kentzcsgo
kentzcsgo Acum 7 ore
Păcat de condițiile in care lucreaza cu trenuri de acum 100 de ani.. meriti mai mult.. respect!
Andrei091989
Andrei091989 Acum 9 ore
Omul ăsta vorbește cu atâta pasiune despre ceea ce face! Felicitări! E un tip mișto și mi-ar plăcea să am un prieten ca el!
Niculae Cimpoca
Niculae Cimpoca Acum 11 ore
Faceți-l reporter ...că se pricepe...sau parlamentar.....
Deniz Airam
Deniz Airam Acum 11 ore
Ești genial omule. Felicitări !
TEZEU4YOU
TEZEU4YOU Acum 11 ore
Ziceai de bucuriile acelea mici. De mic copil bucuria era sa`i spun tatalui sa claxoneze cand eram paralel cu trenul in dacia noastra 1300. Mereu raspundeau mecanicii. Acum am 39 de ani, si inca ne salutam. Tin minte acum cateva luni stationam cu masina la 100 de metri de linia ferata si se apropia o garnitura marfar la viteza redusa, locomotiva straina. am claxonat. si cu bucurie am fost salutat cu nu una ci trei semnale de catre mecanic :) Clar ca aceste gesturi iti fac ziua mai frumoasa ! :)
Elena Cataraga
Elena Cataraga Acum 12 ore
Foarte frumos reportajul.Il felicit pe Vlad ,se vede ca vorbeste cu entuziasm despre munca lui si are momente in care se emotioneaza.Deci se poate ,da .Sunt multi tineri care merg cu nechef la munca dar el dovedeste contrariul. :* Un baiat simplu si modest.Daca ai posibilitatea sa pleci din tara te inteleg perfect,oamenii ca tine nu sunt apreciati aici.Si da,e dureros pt noi ca tara sa pierdem forta de munca tanara dar daca el(statul) asa vrea sa ne ajute/respecte. Recorder felicitari si voua.Astept sa vad cat mai multe reportaje sa le urmaresc cu drag ! :)
Valentin Pal
Valentin Pal Acum 13 ore
Felicitari o meserie frumoasa dar .
Suciu Ioan
Suciu Ioan Acum 13 ore
👍🍀
c_adi
c_adi Acum 13 ore
Chiar nu ma asteptam sa-mi placa reportajul asta asa de mult ! Am ezitat de cateva ori chiar sa-l vad , dar placandu-mi trenurile si locomotivele am zis: de ce nu ? Felicitari Recorder ! Bravo, Vlad !
Dj Sheva
Dj Sheva Acum 14 ore
pai ... pana ajungi tu la destinatie , albesti barosane ! :))
OlixAnndii
OlixAnndii Acum 14 ore
baiatu asta e mai destept ca 90% din populatia Romaniei
Catalin Codreanu
Catalin Codreanu Acum 14 ore
Mai degraba Recorder ar scoate in fata politicieni care au devalizat economic Romania ca tot executa la comanda, va place sa arata-ti profesionist faptele in detaliu. Alt exemplu de poveste frumoasa cu un tanar uimit si el, documentia voastra e credibila pana-ntr-un punct, dar distrage-ti atentia, manipuland oamenii de parca n-ar sti realitatea. Lasa impresia ca sunte-ti trimisi din beciurile securitatii, ”dar nu da-ti din casa” si cealalta jumatate de adevar (in detaliu) care ar trimite jumatate de parlamentari la parnaie.
Scan Man
Scan Man Acum 14 ore
Superb ...........
Bizonu'
Bizonu' Acum 14 ore
Bunicul meu, Dumnezeu sa il ierte, pe care nici nu am avut sansa sa il intalnesc a fost mecanic pe locomotiva. Pe vremea aceea a fost printre cei mai buni mecanici de locomotiva din Romania participand la diferite concursuri.
Romania memes
Romania memes Acum 15 ore
un spirit tanar, intr-o locomotiva mutilata de hotie
Moni Ciora
Moni Ciora Acum 16 ore
Foarte tare reportaj! Un om special Vlad vorbeste cu atâta pasiune de meseria lui Mulțumesc!
Rover Waters
Rover Waters Acum 17 ore
urmeaza niste reportaje cu "medicii eroi" 🤢
Petry video
Petry video Acum 18 ore
FOARTE FRUMOS SI EMOTIONANT......SI EU AM ABSOLVIT SCOALA PROFESIONALA LA LICEU CFR BUCURESTI ,AM LUCRAT 3 ANI LA CFR MARFA INSA DIN PACATE INTREPRINDEREA S-A PRIVATIZAT SI NE-AU TRIMIS PE MULTI IN SOMAJ ..VENISEM DIN ARMATA IN ANUL 2000.....MI-AR FI PLACUT SA RAMAN ..INSA ACUM SUNT SOFER....FELICITARI SI MULT SUCCES
Valentin D.
Valentin D. Acum 19 ore
Spune și ce salariu îți dă Turcu Viorel pe lună ,să vedem cine mai vrea să se facă mecanic!😂😂😂😂
Felix Motanu
Felix Motanu Acum 15 ore
Cred ca ii da 2500 lei maxim.
Valentin D.
Valentin D. Acum 19 ore
Vezi dacă n-ai învățat carte,ai ajuns mecanic de locomotivă!😂😂😂
DreamCollapsing
DreamCollapsing Acum 19 ore
Foarte tare, se vede ca e un baiat educat si cu bun simt.
Ionut Muntean
Ionut Muntean Acum 19 ore
Ce antichitati obsosite!
DreamCollapsing
DreamCollapsing Acum 19 ore
Mama cum arata locomotiva aia, zici ca e din Cernobyl.
Ionita Cosmin
Ionita Cosmin Acum 20 ore
O zi deosebita din viata unui om deosebit .
Alex Axel
Alex Axel Acum 21 oră
Respect și mult succes și multă sănătate Vlad .bravo pentru pasiunea pe care o ai de mecanic de locomotivă și sper și eu să merg cu un tren normal că și străini care au trenuri bune și merg mai repede și au grijă de ele.Sanatate și respect domn Vlad.
FairPlayDriver
FairPlayDriver Acum 22 ore
Ce om special!!! Bravo omule ! Cu aceeasi daruire practic si eu meseria mea,șofer de camion. Iubesc camionul de la cel mai mic camion pana la....ultima gaura din anvelopa!
Sova Maria
Sova Maria Acum 22 ore
Baiat destept ca si in meseria asta daca nu ai niste abilitati intelctoale nu reusesti poti incerca tu si de 1000 de ori daca capu nu te tine nu reusesti
Stefania Stefanica
Stefania Stefanica Acum 23 ore
Desi conditiile lasa de dorit si echipamentul e clar invechit iti admir,respect ,pasiunea si profesionalismul cu care iti faci meseria si faptul ca ai ramas aici in ciuda la tot !Sanatate si un viitor mai bun ,in tara noastra draga ...ptr.toti !
Spectru
Spectru Acum o Zi
tot respectul ptr baiatul asta:D eu nu stiu cum are curaj sa se urce in mizeria aia veche de 200 de ani....suntem in 2021..un upgrade ceva?:)) Au furat mafiotii din guvern cat au putut:)) scosi toti afara din parlament si impuscati fara mila
Mugur Schneider
Mugur Schneider Acum o Zi
Primii mecanici dați afară au fost mecanicii ajutor.Reforma a fost numai pentru ei .Politicieni.Sanatate.
Cristian Matache
Cristian Matache Acum 17 ore
Foarte rau,cum sa lasi un tren doar cu un singur Mecanic???
puscariasul_ 32
puscariasul_ 32 Acum o Zi
tot respectul tinere🍻
Alex Roman
Alex Roman Acum o Zi
Felicitări și dute in Germania cat mai repede , România a devenit groapa de gunoi a Europei.
Jasse James
Jasse James Acum o Zi
👏🏽👏🏽👏🏽👏🏽
Claudiu Constantin Sofian
Claudiu Constantin Sofian Acum o Zi
Bravo ție prietene, ești un adevărat bărbat..păcat însă de conducerea acestei țări care practic nu fac nimic pentru țară..iti dai seama dacă acum ai conduce un tren nou,chiar dacă ar fi românesc..baftă și drumuri bune fără pericole..Dumnezeu să fie cu tine mereu
Iuliu Marusca
Iuliu Marusca Acum o Zi
"UN MECANIC DE LOCOMOTIVA"
Iuliu Marusca
Iuliu Marusca Acum o Zi
Nu am cuvinte raman treznit ce mesrias esti Doamne Ajuta in continuarr Esti foarte BUNNN
Iuliu Marusca
Iuliu Marusca Acum o Zi
Super tare
Ionut
Ionut Acum o Zi
Pot sa spun doar respect domnule pentru devotamentul tau!
Jozsef Varga
Jozsef Varga Acum o Zi
Succes,sanatate si bucurie sa ai in viata! Felicitari!
Vlad Mateescu
Vlad Mateescu Acum o Zi
Te salut cu respect, jos pălăria ! Îți doresc mult succes și tot binele din lume !
Calistru George
Calistru George Acum o Zi
Ca mecanic de locomotiva e musai sa aibe la el ochelari cu lentile heliomatice.
Moldovan Sorin
Moldovan Sorin Acum o Zi
Slab mecanic când pui directa pe tren...
Alex Dragomirescu
Alex Dragomirescu Acum o Zi
Trebuie chemat un zugrav sa faca o decoratie in cabina lol😊.Mi-e dor de o calatorie cu trenul noaptea sa dorm in vagon .Era misto ...Daca trenurile noastre mergeau cu 100 km era suficient.Daca ai ocazia sa mergi in Elvetia .Au trenuri bestiale.Ca mecanic in afara faci bani grei
Calistru George
Calistru George Acum o Zi
Cata incostienta si indiferenta ca locomotiva sa nu aibe oglinzi retrovizoare. Pacat ca e veche. Ar fi trebui sa fi restaurata ca noua.
Kent Kent
Kent Kent Acum o Zi
Du te fratele meu afara ,acolo o sa iti fie mai bine si salariu si locomotive de ultima generatie nu ca aceste vechi din romania
Kent Kent
Kent Kent Acum o Zi
Eu sunt strungar am 24 de ani , imi place foarte mult ce fac ,si de Vlad imi place mult se vede ca ii este drag in ceea ce face
benMariusC
benMariusC Acum o Zi
Respect, Vlad, pentru dedicarea cu care conduci trenuri pe șinele române. Respect și tuturor celorlalți oameni care, cu toate dificultățile și lipsurile de care au parte în România, rămân cinstiți și duc România "în cârcă" mai departe. Tot ce pot face e să sper că, într-o zi, se va face și țara noastră suficient de bine încât "copiii" ei să vrea să se întoarcă să locuiască în ea! Recorder #1
Vlad KPK
Vlad KPK Acum o Zi
Ore putine.. se castiga si bine.. dar nu intri asa usor :) . Stiu cazuri... si daca vrei sa conduci tramvaiul , la fel.. termini scoala dar nu intri usor .. metrou la fel... Trebuie sa ai pe cineva.. . iar pentru Vlad, e un baiat respectos si cu bun simt !
ALEX
ALEX Acum 20 ore
Pai intr-o tara asa corupta ca Romania, pana si la spalat wc-uri iti trebuie pile.
Antonica Ovidiu
Antonica Ovidiu Acum o Zi
bravo domnu vlad inainte erau cite 2 sau 3 mecanici pe locomotiva acum esti singur
xLex
xLex Acum o Zi
ba, canalu asta e genial, nu imi vine sa cred ca m a facut sa ma uit la tot videoclipu BIG LIKE!
Cristian Daniels
Cristian Daniels Acum o Zi
Un salariu mizer pentru raspunderea care o ai și atenția cu care trebuie sa conduci un tren pana la destinație!
Ilie Boss
Ilie Boss Acum o Zi
👏👍👍👍👍👍👍👍👍👍💪🏻
Goldie Music
Goldie Music Acum o Zi
Locomotiva aia e de-o seama cu taica-su probabil. Iar sinele sunt puse imediat dupa Razboi.... Tot respectul, iti trebuie mare curaj si pasiune sa faci mesetia asta ... Vara asta am facut 11 ani de cand nu am mai mers cu trenul ...
Andrei Cristian Radoi
Andrei Cristian Radoi Acum o Zi
Andrei Cojocaru,dar nu pe rime,mai mult pe șine.
Paul Eugen
Paul Eugen Acum o Zi
To respectul pentru oamenii onesti din aceasta tara....si cand te gandesti ca ei nu au pensii speciale iar salariile sunt destul de modeste...
Lady Mindkoff
Lady Mindkoff Acum o Zi
👗🧤🍕🧂🥓⛵🍌👨‍❤️‍👨🦠🥇🔶🔹🔸 *Dumnezeu ne-a demonstrat dragostea Sa trimițându-L pe Fiul Său Isus Hristos, care a murit și a înviat din morți pentru a ne da viața veșnică.* *Dacă mărturisești cu gura ta pe Domnul Isus și crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți * * El îți va oferi darul gratuit al vieții veșnice* *El a promis, de asemenea, că îți va vindeca trupul.* *(Uită-te în sus) la cer și roagă-l pe Dumnezeu)*
Sasha
Sasha Acum o Zi
Felicitări!
Eugen Savu
Eugen Savu Acum o Zi
Romania profunda 👍♥🇹🇩
Eddy Eddy
Eddy Eddy Acum o Zi
Foarte bune reportajele voastre!
Dorel Anghelescu
Dorel Anghelescu Acum o Zi
Respect și felicitări! Un caracter frumos!
RobertPTM
RobertPTM Acum o Zi
Ma inclin in fata acestui om deosebit.
Silviu Gligor
Silviu Gligor Acum o Zi
espre programul de lucru nu s-a discutat..eram curios de aspectul acesta ..
Dragos
Dragos Acum o Zi
3:40 Chiar ca este gandit destept
Tiberio Claudio Quintiliano
Tiberio Claudio Quintiliano Acum 2 Zile
Felicitari 😊
Alex Fit
Alex Fit Acum 2 Zile
Foarte istet baiatul, bravo lui si mult respect, se vede ca i place ceea ce face! Pacat ca traim in Ro, uitati va cum arata locomotiva, demna de anii 80, sa nu mai zic de peisaje, asta e...ne meritam soarta!
Ion Mindinica
Ion Mindinica Acum 2 Zile
Mereu , aceasta problema - banii . Toti romanii vor in Romania , dar , din pacate , suntem fortati sa plecam . Am ajuns precum cei din Siria , bine , la noi nu e razboi . Acest baiat e foarte educat , cinste parintilor . Romania are viitor !
Cezariusus
Cezariusus Acum 2 Zile
Foarte mișto unghiurile filmate cu drona
iriticu mare
iriticu mare Acum 2 Zile
emotionant,si eu iubesc trenurile
Alexandra Iordache
Alexandra Iordache Acum 2 Zile
Nu vedeți ce jeg de locomotivă poate să conducă copilul acesta ? VLAD , nu îți riscă tinerețea dar și viața pe sinele astea nenorocite ! Îți doresc din tot sufletul sa ai parte doar de ce îți dorești iar Dumnezeu să îți vegheze tinerețea !
Bad Jocker
Bad Jocker Acum 2 Zile
HAI IN GERMANIA VLAD...BAFTA IN TOT CEEA CE FACI!!!
Anonymous ACTA
Anonymous ACTA Acum 2 Zile
Este foarte trist și deprimant sa vezi un așa tânăr talentat si cu bun simt într-o țara în care nimănui nu îi pasă si fără viitor. Pleacă acum pentru viitorul tău, nu mai sta în România, nimeni nu se gândește la tine mai bine decât tu însuși. Succes.
Marusky Rider
Marusky Rider Acum 2 Zile
*Minunat Vlad, foarte minunat și bine explicat,cu calea ferata română mai este mult de lucru*
kati kiss
kati kiss Acum 2 Zile
Felicitari Vlad Coman! Va doresc drumuri bune si frumoase si mult succes ! Un filmulet foarte frumos ,felicitari si redactiei! Urari de bine tuturor !
Tanase Liviu
Tanase Liviu Acum 2 Zile
Excelent pentru el si modul cum povesteste despre ceea ce face ! Bravo si nimic nu mai conteaza - sper sa-i mearga bine si sa aiba stilul optimist mereu .
Duncan Mecloud 001
Duncan Mecloud 001 Acum 2 Zile
Păcat … toți vor sa plece dincolo … in Germania dacă pleci la maxim 2 ani o să-ți dispară zâmbetul de pe fața … Bafta 👍
Calin Ciortea
Calin Ciortea Acum 2 Zile
Am vazut de cateva ori acest reportaj si nu pot decat sa ii port un respect deosebit acestui OM. Am vazut cateva comentarii rautacioase la adresa lui dar imi pare rau si nu pot decat sa ii compatimesc.
Silviu Tuclea
Silviu Tuclea Acum 2 Zile
Care revoluție flăcău? Hoția supremă, vrei să zici. Succes.!
CLAUDIU VLAD BOTEZATU
CLAUDIU VLAD BOTEZATU Acum 2 Zile
Unde este scoala de mecanici de locomotiva?
Aurel Ghirasim
Aurel Ghirasim Acum 2 Zile
E c/am cum ai conduce mocanita :)
Cristian Nita
Cristian Nita Acum 2 Zile
bravo, esti tare. un om pozitiv! o placere sa te ascult!
John Doe
John Doe Acum 2 Zile
Ma miram cum de a ajuns omu' sa conduca locomotiva de la 19 ani. dupa am auzit ca parintii lui lucreaza la CFR si m-am linistit.
Cosmin
Cosmin Acum 2 Zile
De cand e frate locomotiva aia, de pe vremea lu' Stalin?
Roby Roby
Roby Roby Acum 2 Zile
Fabulos !!
Adam Stefan
Adam Stefan Acum 2 Zile
peste 60 de ani tot locomotivele astea o sa le avem
Nicodin Nicodim
Nicodin Nicodim Acum 2 Zile
Locomotiva legata la tren și frână , indusii izolați , robinetul an 4....se poate demara ....spre o zi din viața unui mecanic ....
Gavish
Gavish Acum 2 Zile
🇷🇴
A500 Nicolae
A500 Nicolae Acum 2 Zile
Vlad team urmărit cu mare placere și mă bucur că moștenești să duci tradiția mai departe Felicitări pentru cea ce faci mai aștept postări.
Krat0s
Krat0s Acum 2 Zile
Respect pt mecanic si drumuri bune fara evenimente neplacute.....dar ala cu samanta in gura a stricat tot :))
Bogdan91 Irimia91
Bogdan91 Irimia91 Acum 2 Zile
Bravo lui,, la 24 de anisa airesponsabilitatea asta pespate,,, ieste și normal sa fi mândru
1st4ever1
1st4ever1 Acum 2 Zile
Tot respectul !
Trenuletele Mele
Trenuletele Mele Acum 2 Zile
Foarte carismatic mecanicul. Vorbeste cu atata pasiune despre meseria lui! Bravo lui!
DAKESIS17
DAKESIS17 Acum 2 Zile
Foarte de treaba omul! Multa bafta in Germania! Romania nu te merita...
Daniel Dănciulescu
Daniel Dănciulescu Acum 2 Zile
Imaginați-vă un reportaj "O zi din viața unui șef de stat" și ăla să fie Iohannis... Te-ai plictisi instantaneu... Cât despre acest tânăr ? Tot respectul. Un material bine realizat, care merită văzut de mulți tineri.
Andrei Vasiliu
Andrei Vasiliu Acum 2 Zile
Salut felicitări pentru ceea ce faci si eu mi-am dorit să ajung mecanic de locomotiva !👏
Meister Productions
Meister Productions Acum 2 Zile
Un baiat onest, simplu si muncitor. Jos pălăria in fața ta! Cum ar fi sa fim toti la fel?!
Andrei Sociopatu
Andrei Sociopatu Acum 2 Zile
Important e sa dai cu goarna
M-AM APUCAT DE FĂCUT ȚARC LA STRUȚI
37:27
Mihai Turcea
Vizionare 63 K
Steve Jobs introduces iPhone in 2007
10:20
John Schroter
Vizionare 33 mil
O zi din viața băiatului de la shaorma
9:36
O zi din viața unui macaragiu
5:56
Recorder
Vizionare 253 K
M-A MUSCAT UN SARPE BOA CONSTRICTOR 😓
15:51
Dodo - Greseala Dulce 💔 (Official Video)
2:33
yayamusicproduction
Vizionare 124 K